Am ajuns si in frumoasa noastra capitala cu cluburi pline ochi de femei frumoase si barbati care au destui bani (si) pentru ele.
Despre Romania – si in special la Bucuresti ma refer aici – as putea sa fac un alt blog si sa scriu zilnic. Problemele de ordin personal care m-au adus in tara precum si incapatanarea – absurda – care ma retine aici sunt motivele pentru care acum scriu din apartamentul meu din centrul bucurestean.
Dezamagita? Da. Speriata? Cu siguranta.
Cateodata pana si eu cred viata mea falsa, scrisa putin drama putin science fiction. Putin thriller – daca tot sunt in Romania. Altfel nu imi explic cum in numele lui Dumnezeu m-am intors eu acasa. Si imi pare rau sa spun asta pentru ca m-am abtinut deja de ateatea saptamani sa nu pun in cuvinte ce imi vad ochii. Dar putin venin tot trebuie sa scot afara altfel imi uratesc sufletul.
Mie inca mi se pare incredibila Romania. Din toate punctele de vedere si bune si rele. M-am obisnuit cu imperialismul rosu si rigiditatea care impune respect – fata de toata lumea si toate fiintele – britanica. Mi-e greu sa….mi-e greu, mi-e foarte greu sa vad griul si cenusiul Romaniei in blocuri post comuniste, haitele de caini bolnavi si murdari (da, in Londra NU EXISTA caini vagabonzi), oameni – imbracati in acelasi gri negricios grotesc – cu capul in pamant si sufletul distrus si obosit, alti oameni la care daca te uiti mai atent poti sa vezi semnul euro desenat in pupile, oameni care banii – si numai banii – le dau un anumit rang social, fete – si nu, nu femei – fete frumoase si (in)constiente de frumusetea lor (si) interioara care isi vand prezentul si viitorul si sufletul si trupul – all in one sampon si balsam si tratament si colorant – in aceiasi suma infima care sa le ajute sa isi ia haine si sa aiba o viata sociala, aceiasi capi ai mafiei care si-au reinoit doar pistoalele si masinile nu si conduita morala, acelasi oras care se vrea a fii cosmopolit dar e doar un kitch ieftin aurit ”de la turci”, aceleasi conceptii atat de lipsite de logica, aceiasi birocratie rigida si enervanta, acelasi ratb, aceleasi strazi peticite, aceeasi mizerie pe jos, in case si in oameni.
Si inca o data imi cer scuze pentru cele de mai sus. Toate astea le stiam de dinainte sa plec dar acum ca am un sistem cu care sa compar tara mea natala sunt ingrozita si trista.
Incerc cand imi beau cafeaua dimineata sau savurez un pahar de vin in noptile lungi ca aceasta, incerc sa respir adanc si sa imi gasesc romanca din mine. Nu vreau sa cred ca m-am pierdut, nu vreau sa recunosc – oricat de evident ar fii – ca eu nu as putea totusi sa locuiesc in aceasta tara. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu vreau sa imi jignesc nici tara. Cu siguranta sunt si parti bune ale Romaniei doar ca acum nu imi vin in minte…
Despre femeile care se vand in Bucurestiul scump poate nu sunt cea mai indreptatita persoana sa vorbesc. Dar desi nu multa lume a inteles realitatea din jurnalul acesta, stau dreapta cand spun eu nu m-am vandut niciodata pentru bani.
Am avut relatii cu barbati – bogati da, pentru ca cei cu probleme economice nu isi permit sa intretina (si) o amanta – relatii care asa imi convin mai mult. Din punct de vedere (da) finaniciar dar si sufletesc.I-am iubit pe barbatii din viata mea atat cum am putut de bine. Le-am iubit povestile de viata, sufletul copil pe care incearca (toti) sa il ascunda, esecurile si realizarile, trupul nesatisfacut de femeia de acasa care a uitat ca e maritata cu un barbat si nu un robot de intretinut o viata usoara in casa, capriciile, zambetele si atingerile lor. I-am iubit pe barbatii din viata mea si m-am dat lor pentru ca in primul rand mi-am dorit sa fiu a lor. Nu le-am vandut sperante in schimbul banilor niciodata asa cum nu i-am permis nici unui barbat caruia i-am fost amanta sa se trezeasca alaturi de mine. Asa cum prostituatele – nu stiu de cele din Bucuresti – nu saruta pe gura, amantele – cel putin eu – isi sfarsesc noaptea cu un barbat dar isi incep ziua singure. E o regula care ma ajuta enorm si ii ajuta si pe barbatii carora le sunt amanta.Nu am cerut niciodata nimic nici unui barbat. Si nu am fost nemultumita niciodata. Am luat decizii ilogice – ca si aceea de a ramane in Romania – lipsite de un motiv cert si radicale mereu. Pentru ca daca vreau ceva nici un rationament sanatos nu poate sa convinga dorinta sa fie precauta. De asta nu imi pare rau de nimic din viata mea pentru ca mereu invat ceva nou.
Vorbesc atat de mult despre mine nu sa fiu comentata, aprobata sau aplaudata. Nu am zis niciodata ca modelul meu e demn de urmat dar nici nu am contrazis asta. Depinde de ce vrei de la viata, depinde de cat te iubesti, depinde de sufletul tau. Nu exista model de viata gresit sau bun dar exista vieti triste. De aceea vorbesc de ”fetele Bucurestiului” cu vise de moment pe care le vand ieftin. E trist sa vad o pustioaca de 19 ani – 23 ani visand la un playboy bucurestean de la care sa stoarca indeajunsi bani pentru o pereche de silicoane. Silicoane ca sa atraga mai multi playboi. E trist sa ii vad si pe acesti playboi de pe dorobanti care ating trupuri fine si tinere cautandu-si placerea de moment si punand bani in loc de suflet.Bani care sa atraga mai multe trupuri.
Stiu, o sa spuneti ca sunt batrana. Sunt. Inauntru sunt mai matura decat mi-as dori. Dar real sunt infiorator de tanara. Inca departe de treapta care incepe cu 3.
Urasc sa judec. Si urasc tot ce am scris mai sus. Tin sa mentionez ca sunt observatii doar si nu dojeni de experta. Nu sunt experta in nimic altceva decat in arta de a face dragoste.
Tin sa imi cer scuze daca am jignit. Nu asta e intentia. Tin sa imi cer scuze daca anumiti oameni cu carte imi observa greseli de ortografie sau gramatica. Nu recitesc niciodata ce am scris iar unghiile lungi cu tastele laptopului nu sunt chiar cei mai buni prieteni. Repet, nu e o literatura blogul acesta, nu e un model, nu e un sfat. E un jurnal al unei vieti extraordinare – a mea – asa cum si vietile tuturora sunt extraordinare. Va rog nu mai imi trimiteti oferte de reclame pe care sa le pun pe blog, nu o sa fac niciodata bani din sufletul meu. Nu imi doresc sa fiu celebra, nu vreau sa dau modele de urmat si sfaturi la televizor, nu vreau decat sa scriu tot ce traiesc.
***
Like this:
Be the first to like this post.
