Cand am deschis cufarul cu toate secretele mele, mai bine spus acest blog, am avut un mini atac de panica. De cand nu am mai fost aici? S-au schimbat toate settings-urile, imi e totul strain si nou. You’re using the new editor. Switch to classic mode.
Nimic nu imbatraneste mai tare decat incapatanarea proasta in favoarea obisnuintei. Iubitul meu din Londra, (ce om important in viata mea si cat de putin am scris despre el) cu 16 ani mai in varsta decat mine pe buletin si cu 16 ani mai tanar in suflet, mi-a spus mereu sa ma inconjur de oameni tineri ca sa nu uit pulsul vietii. Sa imbratisez tot ce e nou, ca doar asa pot sfida timpul. Switch to classic mode? Nu.
Nu cred ca sunt cu nimeni mai intima decat sunt cu toti strainii care imi citesc blogul. Nu ma cunoaste nimeni mai bine decat cei care deschid adresa asta si imi intra in ganduri, poftiti de invitatia unui blog public. Unii din voi intrati aici cu delicatete altii cu bocancii murdari, unii imi spuneti multe, altii nu imi spuneti nimic, unii ma credeti desteapta, altii o curva proasta. Adevarul e undeva in toate.
Am visat azi noapte ca stau la masa cu toti oamenii care mi-au citit blogul. M-am trezit speriata. Iar acum confuza, ca nu recunosc nimic.
Blogul asta apare in viitor ca ceva lasat in trecut.
Sigur asta e jurnalul meu?
Doar fericirea si dragostea ma impiedica sa scriu. Pentru ca nu sunt scriitoare si sunt limitata doar la viata mea, nu am nici o scapare cand cad intr-una din starile astea sau cand sunt intre ele. Vreau sa scriu azi pentru mine si numai pentru mine. Nu vreau sa scriu pentru oamenii cu care am cinat aseara in vis. Vreau sa rastorn adevarul in cuvinte ca sa nu ma mai sperie propriul meu jurnal.
Exista un motiv pentru care toate insemnarile mele din ultimii (doi? trei?) ani nu au nici inceput, nici sens, nici continuitate. Refuz sa scriu despre acest adevar absolut pe care il traiesc. Refuz sa il recunosc. Pentru ca sunt intima aici si goala, mi-e frica ca daca il scriu e adevarat.
Voi scrie de acum ca si cum incep un caiet nou. Asta faceam inainte cand scriam cu stiloul si nu cu tastele. Asta faceam inainte cand ii ascundeam jurnalului, confesiuni. Lasam caietul vechi, fara explicatii, si incepeam unul nou.
Viata mea nu trebuie sa aiba sens pentru nimeni, decat pentru mine.
G.
jurnal 
Bine ai revenit!
multumesc. ma simt aproape de mine aici.
atunci nu mai lipsi cu lunile :p
Mi ai lipsit! Te am asteptat sa iti ador fiecare cuvint ce il scrii!
te imbratisez cu drag
iti trmit caldura unei imbratisari , citiva stropi din fericirea mea si iti doresc zboruri line !…….asta ca tot apar neprihanite care sunt mereu ude citindu ti randurile dar vesnic vor ramane uscate de invidia ca nu traiesc ele o infima parte din ceea ce traiesti tu!
Luv u G!
Off Doamne… cata teorie si explicatii in van. Stii sloganul Nike? Just do it!
pana si explicatiile sunt pentru mine, nu pentru tine (a se citi voi).
stii sloganul Johnnie Walker? ”Keep Walking”
multumesc mult pentru vizita.
Hm da, ai dreptate. Ti-am oferit deja prea multa atentie incat ti s-a urcat la cap.
Traieste pentru tine! Fii fericita, daca tu nu esti fericita nu poti face alte persoane fericite. In primul rand tu esti cea mai importanta persoana, pe tine trebuie sa te respecti si sa te iubesti cel mai mult. dupaia restul.
multumesc.
Fără virgulă între subiect şi predicat, în ultima propoziţie. În rest, dragostea e un anestezic, foloseşte-l când te ia cu durere de viaţă.
multumesc. nu corectez niciodata ce scriu. scriu repede si fara sa recitesc apas repede publish … asta pentru ca atunci cand recitesc, nu mai am curajul sa fac public nimic.
E minunat sa navighez iar printre gândurile tale. Asa cum zici, nu trebuie sa scrii pentru nimeni altcineva decât pentru tine, dar pe lângă faptul ca indiferent cum o faci, când scrii reusesti sa iti faci putina ordine in vartejuul de gânduri si sentimente, pentru mine, rândurile tale reprezintă putina identificare cu starea, iar de multe ori când nimeni nu pare să înțeleagă…e tot ce am nevoie. Iar pentru asta iti multumesc!!
P.S. Tabloul din mansarda e printre preferatele mele. :)
cred ca as scrie mult mai mult daca nimeni nu ar citi blogul.
in orice caz trebuie sa imi amintesc ca aici e jurnalul meu. scriu pentru mine.
multumesc de vizita si de cuvintele frumoase.
Fă ce simți! E tot ce contează ;-) WB
Bine ai revenit… nu cred ca trebuie sa scrii ce le place altora sa citeasca, e ok sa scrii ceea ce simti tu, sa te dezbraci de toate sentimentele tale pe o foaie de hartie/blog.
ce postare surprinzatoare.ca si cum ai fi vrut sa lasi balta scrisul iar acum te ai razgandit.ar fi pacat sa nu mai scrii,you’re easy to read😊