Mi-am inceput prima dimineata din 2018 cu cafea amaruie si fara breakfast.
In timp ce imi cautam tigarile (am zis ca ma las de fumat), mi-am dat seama de prezentul in care traiesc: livingul spatios dar nu atat de luxos pe cat am fost obsinuita, putina dezordine, 2 pahare de sampanie de la magazinul de la colt, o perna aici, o perna acolo, cateva hartii de la munca, un Mac pe jos.
A ras un diavol in mine.
Uita-te putin la mine, imi zic, femeie cu cariera, cu o viata cat se poate de mediocra, dar blessed dupa majoritatea standardelor.
Au ras mai multi diavoli.
Sunt fericita ? Nu stiu. Nu mai stiu ce e fericirea. Nu mai sunt atat de ferma in my beliefs cum obsinuiam sa fiu. Cu siguranta am avut perioade mai fericite. Dar si mai triste.
Cum compari fericirea? De la 1 la 10 ?
Pentru mine, acest midlle income trap, in care sunt si eu captiva, a avut conotatii mult mai adanci acum cativa ani. A insemnat mediocritate. Condamnare voluntara la o viata nefericita. O casa mediocra, un salariu care te include in patura de mijloc, o relatie aproape perfecta, niste teluri obisnuite care nu au deadline si nici importanta, o stare pe cat de aproape pe atat de departe de fericire; am fugit de cand ma stiu de acest context. Am crezut ca voi trai oricum, dar nu asa. Am fugit pana am obosit.
Tocmai acesta este contextul meu acum: o cariera, femeie cuminte la casa ei, trecuta de 30 ani. Traiesc in starea asta de coma de cativa ani. Fiecare an e oarecum la fel, viata isi urmeaza cursul lin.
Am vrut orice, dar nu asta.
Mi-am gasit tigarile. Si cafeaua. Si telecomanda.
*
Imi doresc un an in care sa invat sa imi controlez emotiile mai bine si in care sa experimentez atat cat e necesar ca sa descopar ce ma face fericita.
La multi ani!
jurnal 