Am ajuns in Bucuresti oarecum zgribulita de amintirea unui loc pe care il numesc ”acasa” dar care imi e mai strain ca ”strainatatea”.
Totul mi se pare stramt si stramb.
”It’s just my mood” imi zic si ma amuz imediat ce imi dau seama ca am gandit in engleza si nu in limba materna.
Cat de mult te schimba conditia de ”expat” – sa nu locuiesti niciodata mai mult de un an intr-o tara pentru cativa ani? Oare devii mai adaptabil si mai tolerant sau dimpotriva, iti critici tara mai aspru si nici vorba de a te mai adapta ”acasa”?
Romania e prafuita si miroase a tei. Cat de diferit de Los Angeles unde totul miroase a sare si plastic!
Astept masina timp de 15 minute si fumez ca un turc tigara dupa tigara. Sunt precipitata ca un Pepsi agitat si nu stiu cum sa imi linistesc mintea.
Ce faci aici?
Cum ce? Aici ai casa, masa, prieteni, iubit si ceva familie … cum ce?
Mda.
Doar ca intr-un an de cand am fost plecata la 10.000 km departare, mi-am facut si casa si masa si prieteni si iubit.
jurnal 