jurnalul unei amante


un caiet nou

19 comentarii

Cand am deschis cufarul cu toate secretele mele, mai bine spus acest blog, am avut un mini atac de panica. De cand nu am mai fost aici? S-au schimbat toate settings-urile, imi e totul strain si nou. You’re using the new editor. Switch to classic mode.

Nimic nu imbatraneste mai tare decat incapatanarea proasta in favoarea  obisnuintei. Iubitul meu din Londra, (ce om important in viata mea si cat de putin am scris despre el) cu 16 ani mai in varsta decat mine pe buletin si cu 16 ani mai tanar in suflet, mi-a spus mereu sa ma inconjur de oameni tineri ca sa nu uit pulsul vietii. Sa imbratisez tot ce e nou, ca doar asa pot sfida timpul. Switch to classic mode? Nu.

Nu cred ca sunt cu nimeni mai intima decat sunt cu toti strainii care imi citesc blogul. Nu ma cunoaste nimeni mai bine decat cei care deschid adresa asta si imi intra in ganduri, poftiti de invitatia unui blog public. Unii din voi intrati aici cu delicatete altii cu bocancii murdari, unii imi spuneti multe, altii nu imi spuneti nimic, unii ma credeti desteapta, altii o curva proasta. Adevarul e undeva in toate.

Am visat azi noapte ca stau la masa cu toti oamenii care mi-au citit blogul. M-am trezit speriata. Iar acum confuza, ca nu recunosc nimic.

Blogul asta apare in viitor ca ceva lasat in trecut.

Sigur asta e jurnalul meu? 

Doar fericirea si dragostea ma impiedica sa scriu. Pentru ca nu sunt scriitoare si sunt limitata doar la viata mea, nu am nici o scapare cand cad intr-una din starile astea sau cand sunt intre ele. Vreau sa scriu azi pentru mine si numai pentru mine. Nu vreau sa scriu pentru oamenii cu care am cinat aseara in vis. Vreau sa rastorn adevarul in cuvinte ca sa nu ma mai sperie propriul meu jurnal.

Exista un motiv pentru care toate insemnarile mele din ultimii (doi? trei?) ani nu au nici inceput, nici sens, nici continuitate. Refuz sa scriu despre acest adevar absolut pe care il traiesc. Refuz sa il recunosc. Pentru ca sunt intima aici si goala, mi-e frica ca daca il scriu e adevarat.

Voi scrie de acum ca si cum incep un caiet nou. Asta faceam inainte cand scriam cu stiloul si nu cu tastele. Asta faceam inainte cand ii ascundeam jurnalului, confesiuni. Lasam caietul vechi, fara explicatii, si incepeam unul nou.

Viata mea nu trebuie sa aiba sens pentru nimeni, decat pentru mine.




8 comentarii

Ma caut disperata prin ganduri ce dispar si apar ametitor. Caut muzica perfecta si starea potrivita si nu o gasesc niciodata.

Cine am fost si cine sunt?

Tanjesc dupa dureri ascutite si lacrimi care taie obrazul ca lamele noi.

Vand ieftin idei de suficienta, cumpar scump promisiuni mincinoase. Platesc in timp, singurul currency care merita.

Ma abandonez in zile lipsite de continut. 6 am, 11 pm, check in, check out, arrivals, departures, Caviar? Sure! Repeat.

Obisnuiam sa privesc cerul de pe pamant. Acum il privesc doar din aer intre zboruri fara destinatii reale.

Multe orase, multi oameni, liste lungi de responsabilitati stupide. Cafea indulcita cu stres in dimineti fara timp, nopti pierdute in pahare cu picior lung, zambete fortate pentru o semnatura noua pe contracte cu zerouri in coada. Un altfel de nebunie.

Dior here, Tom Ford there, alung sentimentul de inutilitate cu o noua achizitie Michael Kors bag.

Demonii mei s-au civilizat. Stau cuminti, all professional.

Citesc in Bloomberg ca traim in haos. Unde? How do you define chaos? 

Sunt atinsa in pozitia misionarului, sunt iubita in cantitati perfecte, sunt rasplatita in proportii matematice.

I have nothing worth losing. 

Cata absenta, Dumnezeule!

As vrea sa uit tot ce stiu.


you have mail

Niciun comentariu

I have left a sign on the door letting her know she must come upstairs as soon as she gets home. When she’s not given further instructions she must come as she is from her day at the office.

Since I did myself the favor of suggesting certain things before she left this morning I know just what to expect. Black short business skirt, black heels, nude thigh highs, white blouse with buttons and matching black underwear. I am sitting on the chair by the window, the evening sunset streaming through the windows making me half in shadow. On the coffee table next to me is a white plate with two oranges and a beautiful Damascus blade. The blade shimmers in blues, silvers and blacks. She has never seen it before, it’s a souvenir from a recent business trip to Morocco.

Her footsteps have always been a delicate thing, graceful and feline. I still hear her coming up the stairs and make her way to what is technically the library but serves much darker purposes at times. She comes through the door with her open expression of shyness, curiosity and that unmistakable flush of excitement. Good girl.

„Take your shoes and your skirt off. Come here and kneel in front of me.”

And there it is, that first initial shock. One of many to come. I can feel that definite flush of wetness from here. I can sense it. She drops her gaze and crosses the room and slowly lowers herself in front of me, palms up in offering on her thighs, bottom centered over her feet, spine straight, shoulders back. This position is called Nadu, and it is how I’ve asked her to present herself to me. She performs it flawlessly. I lift her chin up with my index finger and look her straight in the eye.

„We’re celebrating the coming summer tonight, it is time.”

And there it is, the first intake of breath. Her eyes brighten at the prospect of adventure. Hungry, hungry girl. I remove my finger from her chin and her gaze returns to the floor as it should be. This theater must be done right, the ritual must occur as it’s been ordained in auguries. The hand that has just left her chin travels to the table, I can see her trying hard not to follow it but she can’t help but peek. My hands pick up the knife and there is the first dilation of pupils. The first bodily flush, red coming forth on her lovely skin. What madness is this, she must be thinking. We’ve never done this before, cautions her mind. I trust him implicitly, moans her heart. All these warring emotions are plain to me as if she was yelling them in my face. Lovely.

„Look at me. Shoulders back.”

It is instant. It is perfect. It is sublime. My words sculpt her into a goddess. And there is the first shiver. I can feel her drenching in this instant. I know that the fount has broke and the waters have spilled. It’s almost as if I can smell her desire and yes, her fear. I bring the knife in front of her so she can see it.

„Beautiful isn’t it?”

She nods nervously, biting her lips. Confused. Excited. Wet. Just right for this. I touch the flat against her cheek so she can feel the cold. She freezes, like a doe when found out by a wolf. I bring the knife down slowly savoring this. Slowly until it’s level with the first button of her shirt. I slide the knife gently under it knowing full well she can feel the chill of the blade on her skin. And there are the goosebumps, infinite and beautiful. A present to me, a gift from her body. I twist sharply and the first button pops out. Severed. And there is the second shiver. And there is the wetness, relentless.

On the second button she remembers to breathe. It is a deep breath, she’s gone thousands of miles under the sea and needs it.

On the third button her knees start to shake. A Saint Andreas fault centered on her pussy.

On the fourth button she gives me her first moan. It comes from her infinite depths of it’s own volition. She can’t stop it more than she could stop the night stars from shining.

On the fifth button I have her fully and completely in my sphere. There is nothing for her here but me.

I slip the shirt off her shoulders and her skin blooms in red. Another present. The knife slips between her breasts and she forgets to breathe again. Still again. She remembers she is prey, remembers this is not over. The pull to cut her bra is hard, but she presents to me and holds. Her body hands itself into my hands, trusting.

„You’re sweating my dear. Look at me when I speak, look at me.”

My other hand slips her bra off. I stroke her cheek gently, her forehead. Her sweat. Nipples as hard as I’ve ever seen them. Goosebumps all over her breasts, her skin standing on end to honor me. I bring the knife down her stomach and she shivers. Her pupils huge with excitement. I slip the knife under the strap of her panties and cut up, that side falling down. The cut on the other side makes them fall to the ground and I can see the flood. Honey dripping down her thighs and sticking to her underwear. And there is the first orgasm, a shaking tremor, eyes rolling, moans escaping unbidden from her. But she does not collapse. She keeps her position even though I can tell her body wants to shake on the floor beneath her. It goes on for a long time, this release. It’s beautiful.

I pick up the orange from the table and cut it in four pieces as she shakes. When her haze dissipates a bit she looks curiously at what I’m doing. Intrigued at the direction this is taking.

„You must be thirsty. Eat this”

I hand her a quarter of the orange.

„Eat this in the guise of summer, eat this to celebrate what has been done to you.”

She bites into the ripe fruit with abandon. The flesh explodes in her mouth and juice runs down her chin. As planned, as expected. The heady aroma of the orange mixes with her palpable musk. It’s a smell of summer, of the sun and the heat that are coming to these parts soon. It’s the promise of lazy days spent outside, long and sweaty. By the time I hand her the second quarter juices are running down her breast, glistening on her nipples. By the third quarter they have reached her belly button and pool there for an instant. By the fourth quarter they have reached her drenched pussy and intermingle with her honey down her legs.

„Lie down, I thirst for the taste of summer and I will have my share.”

email de la un domn care se semneaza simplu Q. – multumesc.


unreasonable behaviour

18 comentarii

– Good evening Miss, Mr JJ is downstairs.

Cine? intreb eu si imi adun putin sprancenele. Receptionera imi confirma numele din nou. Tacere. Ma intind dupa mobil. Nici un apel. Imi vine sa o intreb ”Are you sure?” , dar gasesc stupid si vorbesc rar asteptand sa imi zica ca nu am inteles bine: Please let Mr JJ upstairs. Receptionera, o frantuzoiaca la inceput de 20 de ani, sprintena ca o veveritza, imi spune Tres bien strengareste.

Rar ma viziteaza barbati. Prefer hotelurile.

Mr JJ e seful meu, cu care am o relatie cat se poate de profesionala. JJ e un barbat trecut de 50 ani, deosebit de bogat din afaceri cu petrol, casatorit, necrutator si de o inteligenta fantastica. Nu a incercat niciodata nimic neortodox cu mine si nici cu altcineva din firma. E un barbat discret care nu are nevoie de complicatii inutile. Spune lucrurile verde in fata, fara menajamente si promoveaza la fel de repede cum concediaza. Isi masoara existenta in ”cate milioane facem azi”. Un barbat impecabil as spune, care are un calculator in loc de inima si o telecomanda cu care isi controleaza emotiile.

Mr JJ is downstairs. 

Dat fiind faptul ca toate conversatiile noastre s-au purtat pe un ton rece, strictly business, nu mica mi- a fost mirarea cand am auzit ca seful meu se afla in lobby-ul apartamentelor Ritz (platite de firma, adica de el) unde locuiesc.

Oare stie ca vreau sa imi dau demisia curand? 

JJ imi zambeste din usa, iar chipul lui nu tradeaza catusi de putin motivul pentru care imi face o vizita la domiciliu. Intra in apartament si se opreste in fata livingului spatios, imbracat in culori monocromatice, cu suprafete lucioase, finisaje reci, de gheata si colturi periculoase, incarcate de umbre si lumini joase.

Se intoarce satisfacut de ceea ce vede si constata: Looks good. 

Il intreb daca vrea sa bea ceva si el se uita la rochia mea de culoare rosie, fara bretele, care imi cade pe sani si pe trup fara efort, curband forma coapselor. O creatie geaniala semnata Oscar de la Renta.

Imi spune ca sa nu ma retine mult, ghicind politicos dupa cum sunt imbracata, ca nu voi ramane acasa. Nu e nici o problema, nu ma grabesc, ii spun eu si ma indrept spre bar. JJ se aseaza intr-un fotoliu maroniu inchis si imi cere un whisky cu soda. Aduc doua pahare cu lichidul de aceiasi culoare ca a fotoliului si ma asez in fata lui.

Soarbe dintr-o inghititura incruntat. Eu imi aprind o tigara. Oare o sa imi spuna ca l-am dezamagit? Stiu ca imi apreciaza munca si mai stiu ca daca imi dau demisia acum exista sanse mari sa piarda un contract. Dar sunt decisa sa il semnez inainte sa plec.  Adevarul este ca il respect pe JJ. Mi-a dat putere. Castig 150K pe an plus bonus, conduc o echipa de testosteroni agitati si invat mai mult ca niciodata. Acum 2 luni, la o petrecere in cinstea mea si a echipei mele (pentru inchierea unui contract cu multe zerouri), mi-a spus ca e pentru intaia oara cand lucreaza cu o femeie si nu e dezamagit. Women don’t know what they want. But you do.  Fuck, now I have to prove him wrong. Dar asta e o alta poveste pentru o alta postare.

In stilul caracteristic, JJ trece direct la subiectul si motivul vizitei. Scoate din haina costumului un plic galben si imi arata o poza a unui barbat brunet, in jur la 40 de ani, imbracat in costum, fara cravata cu 2 nasturi desfacuti.

Imi spune numele, originea, studiile si imi descrie o noapte la cazinou unde s-au cunoscut. Au legat o oarecare prietenie de atunci, iar JJ l-a ajutat cu anumite contacte si cunostinte ca sa isi dezvolte afacerea.

– Actually he will be in your office Monday at 4 pm.

Imi vede intrebarea din spranceana ridicata si imi spune ca voi primi un brief pe mail maine despre un contract pe care il vom semna cu firma lui. Si ca ar vrea sa ma ocup eu de acest contract.

Nimic dubios, dar JJ nu m-ar vizita Sambata noaptea sa imi dea un nou account.

Parca citindu-mi toate intrebarile, JJ zambeste si ma roaga sa ii mai aduc un pahar de whisky. Eu ma intorc cu sticla cu tot. Am trait mult, prea mult, stiu cand o situatie incepe sa devina … interesanta.

Cand ma intorc, gasesc mai multe poze pe masuta de sticla. Acelasi barbat in ipostaze tandre cu o femeie blonda, inalta, imbracata ireprosabil. Sunt poze cu ei in diferite locatii si diferite tari.

JJ isi aprinde o tigara si imi spune zambind: And that’s my wife.

Imi ridic privirea de pe poze si ma uit direct in ochii lui.

JJ e calm, rece si rational la fel cum e in board meetings. Singura diferenta e ca acum zambeste.

Se pare ca dna JJ are o legatura amoroasa de mai bine de un an cu tanarul brunet. JJ i-ar ierta sotiei lui o infidelitate, dar o relatie extraconjugala care implica sentimente, cere razbunare. Divortul nu e o solutie. We have kids, properties and businesses together. Too much headache. In plus JJ nu si-ar dori sa ii redea libertatea dnei. Asta ar insemna ca nu ar mai exista nici un impediment in relatia celor doi tradatori. Nici dna JJ nu va incerca sa divorteze. Se pare ca dansa e foarte sensibila la barfele societatii. Are o imagine integra in ochii presei, ai prietenilor si ai familiei, imagine pe care o pretuieste as much if not more , ca sa il citez pe JJ, cum isi pretuieste copii. Sa o insele? Sa aiba si el o relatie extraconjugala? In nici un caz. Asta nu e razbunare. Mai mult, i-ar usura dnei din greutatea vinovatiei.

JJ mi-a spus ca a avut suficient timp sa se convinga ca dna il iubeste cu adevarat pe barbatul brunet, pana si detectivul care a fost pe urmele lor i-a confirmat ca nu e doar o relatie sexuala. S-au ”logodit” simbolic in Maldives. Prin urmare, singura razbunare care merita osteneala, e ca barbatul dupa care si-a pierdut mintile, sa o insele cu o femeie mai tanara. And obviously more beautiful. A apasat consoanele pe ”more beautiful” si m a privit direct in ochi sa nu existe nici o indoiala in ceea ce imi cere.

L-am condus la usa cu paharul de whisky in mana. Inainte sa imi ureze o noapte frumoasa, m-a intrebat cu o usoara ingrijorare:

– Most probably he is crazy in love with her too. Do you think this will be a problem?

– No.


tabloul din mansarda

14 comentarii

Noaptea asta seamana cu nocturnele lui Chopin, melancolica si cu corzi rupte pe alocuri.

Am iubit intotdeauna Duminica mai mult decat orice alta zi a saptamanii. Nimic nu ma fascineaza mai mult decat sfarsiturile: sfarsitul unei zile sau al unei saptamani, sfarsitul unei iubiri sau sfarsitul unei vieti, sfarsitul unei carti bune sau al unui tablou. Inceputurile ma obosesc prin extaze plictisitoare.

Mi-e dor de tot felul de amintiri pe care le-am pierdut. Cand ma uit in spate, la trecut, il vad in alb si negru. Vad personaje metalice in cearsafuri albe. Oare mi-am trait trecutul sau mi l-am imaginat?

Cinci zile pe saptamana imi traiesc viata cu o precizie de cronometru. Sau o economisesc cu o avaritie de pensionar. Doar la sfarsit de saptamana, mai ales Duminica, ma ascund in atelierul de lemn cu miros de acuarele, al unei tinere domnisoare, cu maini mici si ochii migdalati. Beau ceai verde in lumina soarelui si privesc cu orele mangaieri tandre de pensula, pe o panza aspra, dreptunghiulara si inalta de aproximativ 2 metri. Domnisoara cu maini mici si ochii migdalati nu vorbeste engleza, iar eu nu vorbesc limba dansei si numai din acest motiv imi e ingaduit sa stau aici.

Atelierul e la mansarda unei ceainarii unde obisnuiam sa citesc si sa plang fara lacrimi. Chelnerul, un tanar la inceput de viata, m-a condus intr-o duminica calda si tarzie la etaj, si mi-a spus simplu Stay here. Eu m-am supus, fara sa cer explicatii. Din viata de amanta am invatat sa nu pun prea multe intrebari.

Mi-am petrecut luni in atelierul de lemn, in universul meu pierdut in universul artistei cu maini mici si ochii migdalati, absenta si prezenta in acelasi timp, asa cum traiesti cand visezi sau cand visezi ca traiesti.

Azi a terminat o mare parte din pictura. Tabloul in culori de argint se apropie de sfarsit. Cu tristete fascinatie realizez ca arta moare in momentul cand artistul a terminat creatia.

Inainte sa cobor din mansarda in ceainarie, am decis ca domnsioara picteaza un tablou abstract. Frumos, desi nu ii gasesc nici forma, nici continutul. Dar e frumos ca am fost martora la crearea unei bucati de arta. 

Chelnerul mi-a intins nota de plata, zambind pentru intaia oara. Nu mi-a mai zambit nimeni de mult timp sau nu am mai observat eu zambete (?), in orice caz gestul mi-a produs o confuzie timida. Incercand sa ies din situatia inofensiva, i-am spus tanarului ca domnisoara aroape a terminat tabloul si ca mi-ar placea sa inteleg ce reprezinta. Chelnerul a izbucnit intr-un ras agresiv, a luat banii si nota si mi-a spus ca artista, fiind mica de inaltime si fiindu-i frica de inaltime, nu poate sa picteze decat intorcand panza invers. De asta nu inteleg. De fapt tabloul e cu susul in jos. Mi-a intins restul si mi-a spus ca tabloul reprezinta o femeie careia nu i-a rupt nimeni inima de prea mult timp. She is inspired by you.

Prin facebook, am tinut legatura oarecum cu patru oameni care m-au fascinat si carora le-am scris mai mult decat le-am tastat in ferestrele virtuale: un tanar caruia ii place sa repare oameni cum ”unora le place sa repare ceasuri”, un artist pe care il iubesc cuvintele cum iubeste soarele fructele tropicale, un gentleman care e la inceput de iad si o femeie care scrie un blog halucinant. 

Iar in Inboxul paginii sunt 1237 de mesaje de la oameni care ma cunosc mai bine decat ma cunosc eu acum. 

Va multumesc ca mi-ati scris cand m-au uitat cuvintele. 


sfaturi de supravietuire

24 comentarii

– Pentru mine, suferinta ta e un compliment.

Pufaie din trabuc  – ce e cu barbatii si trabucul? – tolanit pe fotoliul meu, cu capul lasat pe spate, privind tavanul ca si un pictor care isi admira muza. Ma uit si eu la tavan desi nu vad nimic.

Isi bea coniacul dintr-o inghititura si apoi scutura paharul repede cum faci cu un clopotel cand cauti receptionera din hotelurile mici si cochete din sudul Frantei. Sunetul cuburilor de gheata provoaca o spargere in relaxarea nervilor pe care ti-o ofera privitul in gol. Ma ridic si ma indrept spre bar unde o sticla de coniac asteapta sa fie savurata.

Ma vad goala in oglinda din fata barului si pentru o secunda am un atac de panica. Am slabit? 


El continua:

– Intentia mea nu a fost sa iti provoc suferinta. De fapt, sincer sa fiu, nici nu credeam ca o femeie ca tine poate sa fie atat de …  fragila. (Rade). Sau nu stiam ca eu as putea sa am efectul asta. Asupra ta! Are expresia unui om satisfacut care a terminat o cina copioasa. Ma flatezi, iubita!

Pauzele de tacere dintre noi sunt binevenite. Ma simt de parca cineva ma scoate la suprafata dupa ce am fost tinuta mult timp cu capul sub apa.

– Tu calatoresti mult cu avionul, nu-i asa? Ai ascultat vreodata masurile de siguranta inainte de decolare?

E prea mare efortul sa vorbesc, dar din fericire nici nu trebuie.

– Data viitoare cand esti in avion sa asculti insotitoarele de bord. Iti dau sfaturi vitale de supravietuire. Put on your own oxygen mask before helping the ones around you. Nu am vrut neaparat sa iti fac rau draga mea, dar a trebuit sa ma salvez pe mine.



21 comentarii


Scopul acestui post e de fapt sa termin sticla de vin in momentul cand apas ”Publish”. Scriu cu speranta ca imi golesc mintea de pacate si beau in ideea ca o sa am un somn intunecat, adanc, asemanator cu o coma.

Trebuie sa precizez ca sunt incapabila sa scriu cand sunt fericita. Ce bine ca totul e temporar in viata!

Jurnalele nu se tin cum il tin eu pe acesta. Ii sunt infidela. Ascund mai multe decat dezvalui, desi in 2006, cand am lasat creionul pentru tastatura, scriam loial si cu pofta. Mi-am iubit jurnalele si ele m-au iubit repede inapoi. Stiu cu certitudine pentru ca am fost recent in Romania si mi-am gasit toate caietele, pastrate intr-o cutie de bunica mea.

Am lasat caietul pentru blog dupa ce matusa mi-a gasit ultimul jurnal, l-a xeroxat si a trimis cate un exemplar la toata familia mea. Sincer ingrijorata, matusa a tras concluzia ca sunt posedata de intuneric si i-a recomandat mamei un preot care sa ma vindece. Oamenii fac multe tampenii cand se plictisesc.

Am inceput sa o iubesc cu adevarat pe mama cand i-a spus matusii mele ca stie un psiholog foarte bun care ajuta oamenii sa isi vada de viata lor. De atunci mama nu a mai fost niciodata apropiata de sora ei, iar eu nu am mai fost copilul, fiica, nepoata, verisoara.

In 2009 fostul meu iubit, dacia galbena, mi-a descoperit jurnalul dupa un articol din presa despre blogosfera romaneasca. Iar in 2011, mi-am gasit jurnalul copiat in calculatorul iubitului meu din Londra, Frank.

Violata in intimitatea gandurilor mele, vulnerabila si ipohondra, am inceput sa scriu sifilitic, sa ascund adevarul printre cuvinte, in pauze lungi si in povesti scurte, lipsite de personaje. Spun multe in spatiul asta, aici, desi nu scriu nimic.

           … ti-am spus ca nu stii sa citesti …


Vreau sa termin sticla asta de vin. Scriu + backspace. Scriu iar. Am scris atat de mult fara sa apas blestematul acela de ”Publish”! Poate nu o voi face nici de data asta. Dar nu stiu cum sa fac fata vietii decat dezvaluindu-o. Si nu imi (re)cunosc destinul decat daca il citesc scris de mine. Sunt inutile durerile daca nu sunt impartite.

Am ochii mari si negri ca taciunele. Cred ca sunt atat de mari ca sa incapa mai multe lacrimi. Am genunchii mutilati de gresia din baie si nici macar nu pot sa scriu de ce.


Am terminat vinul. Publish?


cu doamna in Paradis

22 comentarii

We all have reasons for moving.
I move to keep things whole. By Mark Strand

Mereu am stat prost cu timpul, dar de cand am decis ca ma dedic exact 18 luni acestui job, chiar nu mai am timp de nimic.

Cariera, ca si iubirea, iti fura pervers din timp.

Intre zboruri si deadline-uri am reusit sa imi petrec un weekend cu doamna ambasadorului pe o insula de poveste. Inca nu stiu ce vrea de la mine. Inca nu stiu ce vreau de la dansa.

Doamna nu e ca Anna. Si relatia noastra nu e nici de prietenie, nici sexuala, nici alba, nici neagra. Ma fascineaza rasul ei cand vrea sa imi ascunda ceea ce imi spune, rochiile ei turcoaz, legate stramt pe o talie frumoasa in snururi aurii, ochii migdalati si gesturile de contesa. O femeie aristocrata, nascuta si crescuta in pufuri financiare, educata, eleganta, inalta, cu ochii albastri ca platina, captivanta si de inteligenta superioara.

Am petrecut zilele pe plaja, privind oceanul si apusurile magnifice, cu cocktailuri colorate, in discutii filozofice despre intuneric si lumina, iar noptile am dansat nebune pe ritmuri straine.

M-am intors frematand de viata si cu o dorinta vie de a incerca tot ce e posibil in viata asta. Exista un barbat nou in viata mea, despre care voi scrie mai tarziu, promisiuni colorate facute sufletului meu si o gramada de vise de-abia iesite din cutie.

Mi-am legat incheietura mainii intr-o bratara aurie, delicata, in forma de sarpe, de la Tiffany, ca sa imi amintesc mereu de cele mai frumoase zile din viata mea, de setea nebuna de a-mi inventa singura stilul de viata, credintele, pacatele.

Sunt fericita. Sunt foarte fericita.






doamna ambasadorului

11 comentarii

– Da te cunosc, imi raspunde ea cand mi-am spus numele. Esti foarte cunoscuta in cercul sotului meu. Barbatii vorbesc mult, mai ales despre ce ii fascineaza. Martini?

Bineinteles ca mi-ai starnit curiozitatea. De fapt, te urmaresc de ceva vreme, continua ea. Imi intinde paharul rascolindu-ma cu privirea si zambeste elegant ca si cum ar ascunde un secret care imi apartine, dar pe care il stie numai dansa.

– Aveam sperante in legatura cu tine. Cu fiecare generatie, se naste un diavol de femeie care mai indoaie putin moralitatea subreda dupa care traim. Dar tu, tu m-ai dezamagit profund. Ceea ce e o mare pierdere pentru ca ai tot ce ai nevoie: esti frumoasa si indecenta si iubesti violenta dorintelor si viata dezordonata. Cu toate astea, discretia pacatelor tale, e deranjanta. O femeie ca tine, care traieste cum traieste doar la lumina lunii, dar in timpul zilei poarta o masca comuna, trebuie sa fie intr-adevar foarte egoista. De asta am vrut sa ne cunoastem. As vrea sa te conving sa renunti la obscuritate.


despre mine, altfel

40 comentarii

jurnalul unei amante

“I want to make my own discoveries…….penetrate the evil which attracts me”  Anaïs Nin

Cred ca par mult mai romantica, mai sensibila si mai trista aici pe blog, decat sunt in realitate. De vina poate sunt eu, ca folosesc cuvinte dramatice, sau poate sunteti voi, ca ma incarcati cu poezie. Dar adevarul gol golut e ca eu sunt o femeie care stie foarte bine ce vrea. Nu sufar de depresii comune (de iubiri pierdute, de singuratate, de indoieli, de regrete, de frica, de reprosuri) si nici nu mi-as dori ca viata mea sa fie altfel decat cum e acum.

Am vrut sa stiu cine sunt cu riscul sa nu imi placa ceea ce descopar. Asa ca mi-am pus decenta la incercare in tot ceea ce am facut.

Eu nu m-am visat niciodata in rochie alba, pasind sfioasa spre un altar. Imi plac rochiile cu spatele gol, aurii ca pielea sau negre ca demonii, mulate pe trup. Pretuiesc mai mult diamantele care imi sunt oferite, decat cele pe care mi le cumpar.  Cred ca pasiunea e mult mai puternica decat iubirea, desi prima are viata scurta pe cand cea din urma poate sa dureze mai mult decat viata. Mai cred ca in general, oamenii confunda una cu alta si se trezesc cu un gol umplut de intrebari si confuzie si o casnicie moarta. Imi inspira un sentiment de frica, nu de admiratie, oamenii care au avut un singur partner sexual toata viata. Cred ca patului nostru i-ar place sa cunoasca si alte trupuri decat cel al sotiei sau sotului, dar ca setul de reguli si moralitati pe care l-am mostenit de la societate ne subjuga aceste dorinte.  Cred ca cei mai multi oameni se casatoresc fara sa se cunoasca pe ei inainte sau dintr-o paranoia absurda de singuratate/batranete/viata. Pentru ca asa trebuie, ca e timpul, ca sa aduca ceva excitant in viata lor sau pentru ca partnereul ”il/o completeaza”. Sau doar pentru ca iubesc.

Eu am ales sa inving iubirea, pentru un viitor mai mare.

Ma fascineaza barbatii maturi ca varsta si experienta pentru ca imi ofer ceea ce nu pot obtine de la tinerii cu corpul lui Adonis. Nu am remuscari ca sunt amanta. Ea nu trebuie sa se prefaca ca a adormit (ca e pe ciclu/are o migrena/e obosita/ se trezeste devreme), el e un sot fericit ( pentru ca un barbat satisfacut sexual e un barbat fericit), iar eu sunt rasfatata cu o relatie in termeni bine stabiliti. Nu de putine ori, mi-am dorit cu sete sa fac dragoste si cu cele care poarta verigheta si numele barbatilor cu care m-am culcat. Nu de multe ori, din pacate, am avut ocazia.

Putere. Incredere. Control. Demonii mei. Cealalta femeie. Eu.

Cred ca singurele clipe cand suntem nemuritori, sunt cele in care facem sex. Barbatii din viata mea m-au redefinit printr-o relaxare a tabuurilor, o descatusare a sexualitatii sau daca vreti, o eliberare de prejudecati.

De la zilele cand, de exemplu, dupa Adela, noua mea colega de apartament facea dragoste in camera alaturata,  iar eu, auzindu-le gemetele, incercand sa imi imaginez cum o penetreaza iubitul ei si dorindu-mi nespus sa intru in camera lor si sa ma daruiesc lor; dar rusinata de gandurile mele, ma limitam la a-mi provoca placere singura suspinand intre perne – la zilele de acum, cand am facut dragoste cu tatal pustiului care mi-a provocat un orgasm nerusinat, iar pustiul ne-a privit, furios pe madularul lui tanar, incontrolabil, care  se excita impotriva ratiunii si a contextului bolnav – s-au intamplat multe nopti vinovate care nu sunt scrise in acest jurnal.

Cu toate astea, sunt doar la inceput de drum.

2014: imi doresc sa caut ca cei care trebuie sa gaseasca si sa gasesc ca cei care trebuie sa mai caute inca